Februarie – luna satului Bajura

articol preluat din " Momentul de Darabani"

Luna februarie a fiecărui an poate fi numită ,,luna satului Bajura’’, deoarece pe data de 26 februarie 1547 este dat primul document de atestare documentară a satului Voicăuţi de la izvoarele Podrigii. Satul Bajura a evoluat continuu doar alături de Darabani, el nefiind desprins niciodată de această localitate care a fost organizată în comuna, comună rurală şi urbană, raion şi acum oraş. Anul acesta s-ar împlini 465 de ani de existenţă a satului, dar sigur vechimea lui este mult mai mare, şi acest lucru este demonstrat atât de vestigiile arheologice găsite prin vatra satului de-a lungul timpului (inclusiv monede romane de argint şi bronz), dar şi de zona arheologică numită Izunie, unde se gasesc rămăşiţele a două cuptoare de ardere a ceramicii cucuteniene tip A-B bicromatică, precum şi cioburi de ceramică neagră tip geto-dacică cu brâu alveolar. Nu mai spunem că tot acolo au fost găsite topoare de silex şi gresie, vârfuri de săgeţi, percutoare, răzuitoare etc. O altă zonă arheologică a satului este Dealul Holm, unde au fost găsite iarăşi unelte din silex, pe acest deal fiind prima vatră a satului de mai târziu Bagiura din Vale, care s-a mutat peste Pârâul Spălătoresei datorită alunecărilor de teren. Şi acum vreau să clarific când apare primul stăpân în Voicăuţi cu numele de BAGIUREA. În anul 1741 octombrie 14 – Ion Iamandi, stăpânul unei părţi din moşia Conceşti îl reclamă pe Ursache Bagiura, (care stăpânea moşie în partea de sud a satului Voicăuţi) că i-a luat doi boi zicând că ar avea şi el parte în acea moşie Conceşti. În schimb, în anul 1743 iulie 14 – este dată jalba pitarului Lupul Crupenschi către domnitorul Moldovei, prin care cere să i se dea moşia Micleştii din Ţinutul Dorohoi, pe care i-o împresurase pe nedrept Toader Bagiura. Acesta stăpânea o parte din moşia şi satul Voicăuţi care ulterior va lua numele de Bagiura, transformat apoi în Bajura, aşa cum se pronunţă şi scrie astăzi. Ori în Monografia manuscris a preotului Amălinei Neculai, se vorbeşte de un anume Iordache Bagiura pe care îl plasează prin anul 1850, personaj care nu a fost găsit în documente, la acea dată satul numindu-se déjà Bagiura, chiar dacă era împărţit în ,,din Deal’’ şi ,,din Vale’’. Astfel, în jurul anului 1830 apar cele două Bajuri cu doi stăpâni mari şi anume Bajura Ghicăi şi Bajura logofătului Balş. Schimbarea certă şi reală a numelui satului din Voicăuţi în Bagiura-Bajura se petrece între anii 1774 când în Catagrafia generalului rus Rumianţev apare satul Voicăuţi, şi 1803 când în Condica liuzilor din acest an apare ,,satul Baţura a dumisale Agăi Iordachi Balş (1776 – 1849), fiul cel mare a lui Constantin Balş şi fratele ctitorului Darabanilor, logofătul Teodor C. Balş. Este posibil ca numai o parte a satului Bajura (cea din deal) să fi fost trecută sub denumirea de Bajura, cealaltă să fi rămas mai departe un timp tot Voicăuţi, deoarece , istoricul Radu Rosetti afirma că ,,la 1807 moşia satului Voicăuţi este alipită la moşia Darabanilor.’’ Cert este un singur lucru : denumirea ulterioară a satului provine de la numele unui (ori unor) proprietari pe nume Bagiura, iar schimbarea numelui în documente s-a făcut pe parcursul a 29 de ani, între 1774 şi 1803. Cu aceasta cred că răspund întrebărilor mai multor cetăţeni din sat, hobbyşti ai istoriei locale. Şi tot cu această ocazie, spun că în Dicţionarul Geografic scris de Nicu Filipescu- Dubău (fost primar de Darabani), la 1893 mai apare un sătuc Bajura undeva prin zona Avrămenilor, sat dispărut între timp.

Haha Dumitru - Voicăuţi

Satul Bajura vazut din satelit

Traditii de Craciun la Bajura

articol preluat din "Momentul de Darabani"

Sărbătorile de iarnă au fost şi rămân cele mai frumoase sărbători populare şi religioase ale poporului român. Ele debutează cu sărbătoarea naşterii Domnului nostru Isus Hristos care este Crăciunul, urmează Anul Nou cu sfântul Vasile şi se termină cu Boboteaza şi sfântul Ioan. Tocmai despre ce se întâmpla înainte şi de Crăciun în satul Bajura vrem să vorbim în continuare. În vechime, în ziua de sfântul Ignat, majoritatea gospodarilor din sat tăiau unul sau doi porci pe care obligatoriu îi jupuiau de piele, material folosit la confecţionare opincilor cu care se încălţau membrii numeroşi ai familiei de sex masculin. Carnea de porc era tranşată şi pusă la sare în coveţi de lemn, majoritatea fiind prefăcută în jumări puse la păstrare în untură limpede în oale negre de lut pentru înfundat, deşi unii cu copii mai puţini făceau din porc şi şuncă afumată în podul casei, tobă şi cârnaţi. Cu două zile înaintea Crăciunului, preotul satului, umbla cu vestirea Naşterii Domnului, copiii strigând cât îi luau gura mi-ho-ho !, în timp ce preotul binecuvânta casa gospodarului ortodox. Trebuie menţionat că preotul umbla pe la case numai noaptea (nu ca acum ziua), în prima noapte prin Bajura - Vale, iar în noaptea din ajun, prin Bajura – Deal. Pentru strigarea lor, copiii primeau de la gospodari mere şi nuci, rareori primeau nişte prăjituri tari numite ,,ciocălăi’’, cei mai mici luând chelfăneală de la cei mai mari care le ,,jefuiau” nucile şi merele primite şi strânse în buzunare enorme, cusute la burnuzuri. Imediat după războiul al doilea mondial când în sat nu era lumină electrică ci doar lămpi şi opaiţe, un flăcău pe nume Ilaş Vasile (ajuns mai târziu colonel de vânători de munte), dimpreună cu alţi flăcăi, pentru a face rost de bani, s-a îmbrăcat în haine de preot şi a mers la câteva case de bătrâni care aveau pentru iluminat un opaiţ chior, cântând popeşte şi luând banii, ţuica şi cozonacul de pe masă, iar când a venit adevăratul preot, gospodarii miraţi (majoritatea bătrâni) au spus că a mai fost un popă şi că ei au dat banii aceluia. A ieşit tărăboi mare, preotul Amălinei Neculai aflând până la urmă care a fost ,, concurentul” lui pe care l-a iertat după ce tatăl împricinatului l-a despăgubit cu suma prejudiciată. În perioada interbelică, deşi se pomenea de Moş Crăciun, acesta nu venea la copiii satului din cauza sărăciei, iar când a început să vină, se transformase în Moş Gerilă după modelul rusesc. Prin anii ’60 ai secolului XX, Moş Crăciun-Gerilă aducea copiilor prăjiturile făcute de mama lor, nişte bomboane tari cu aromă de mentă şi câte un metru de molton pentru rubaşcă, dimpreună cu nişte culori pentru desen numite ,,de lut”, copiii fiind mulţumiti şi cu acestea în lipsă de altceva. Moş Crăciun-Gerilă era de obicei un ţăran mascat, îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos, uns cu funingine pe faţă, în cap cu o căciulă întoarsă pe dos, care mai mult îl speria pe bietul copil decât să-l bucure. În perioada interbelică şi până după anii ’50, copiii făceau ,,Steaua’’ cu care veneau pe la casele oamenilor primind bani, mere şi nuci, iar fetele veneau cu colindul în grupuri de căte două s-au patru, şi primeau mai mult fructe decât bani, oamenii fiind săraci şi lipsiţi de posibilităţi. Steaua era făcută din nuieluşe cu mai multe colţuri, împodobită cu hârtie colorată şi cioburi de oglindă, având în centru icoana naşterii domnului Isus Hristos, cele mai frumoase piese fiind făcute de copiii din Conceşti care veneau la Bajura în ziua de Crăciun, steaua lor având un mâner telescopic ce se întindea şi se strângea în timpul ,,spectacolului popular”, impresionând în special copiii. După anii ’50, profesorii de la şcoala Bajura au interzis copiilor să mai facă Steaua şi să umble cu colindul în ziua de Crăciun, sărbătoare nerecunoscută de comunişti care în acea zi, chema oamenii la şedinţe şi la instruiri de propagandă ateistă antireligioasă. După 1989, tradiţia a revenit, copiii umblând atât cu Steaua cât şi cu colindul, mulţi venind de data asta nu din Conceşti ci din Baranca. Să sperăm că rata demografică va fi stabilă, vor mai exista copii şi tradiţia nu va muri complet aşa cum mor sub ochii noştri multe obiceiuri, datorită civilizaţiei plasticului, televiziunii şi Internetului.

Biserica Sf. Nicolae

articol preluat de pe "Comemorare.ro"

Religia: Ortodox
Adresa: sat Bajura, Darabani
Persoana de contact : pr. Buhaianu Virgil
Adresa de e-mail :parohiabajura@yahoo.com
Preot: Buhaianu Virgil
Hram: Sf. Nicolae
Satul Bajura din orasul Darabani, jud. Botosani, este asezat pe coasta unui deal înalt situat pe malul drept al râului Prut, la granita de nord a Moldovei. Locuitorii satului se împart, dupa pozitia locului, în "valeni"- cei din vale dinspre Prut, si "deleni"- cei ce locuiesc mai pe deal în partea de miazazi a satului. Satul este împartit în doua de drumul national 29A ce leaga orasele Dorohoi si Darabani. Împartirea satului în doua este o reminiscenta a trecutului. Cu 300 de ani în urma satul nu se numea Bajura, ci erau doua mici satisoare; în vale, pe malul Prutului era un satisor de 30-40 locuinte situate sub dealul numit astazi "Holm", iar denumirea satului era Voicauti; in deal, în jurul conacului razesului Anton Crainicu, erau alte asezari omenesti despre care nu se gaseste niciun înscris si nici nu a ramas în memoria cuiva cum se numea. Între timp o serie de câtiva ani ploiosi, fac sa fuga la vale terenul de sub Holm cu tot cu sat. Atunci satul Voicauti a fost nevoit sa se mute de acolo mai spre nord-vest. Cel dintâi stramutat a fost Iordache Bagiura iar dupa exemplul lui s-au mutat cu totii, desfiintându-se pentru totdeauna Voicautii si înfiintându-se un sat nou cu numele Bajura, pe locul unde se numeste astazi "valeni". Cu vremea satisorul din deal s-a ajuns cu cel din vale numindu-se peste tot Bajura.
Fostii voicauteni gasind aici paduri batrâne de stejar si ulm au facut o bisericuta joasa din bârne, fara turn si acoperita cu jupi de secara. Primul preot ce a slujit în ea se spune ca a fost din Hotin si slujea în limba materna. În anul 1752 proprietarul mosiei de atunci, Chiric Negri, vazând bisericuta în stare proasta o darâma si construieste una noua, din bârne si acoperita cu sindrila, cu hramul "Sf. Dumitru".
Pe la 1856 hatmanul si generalul Teodor Bals, proprietarul de atunci al mosiei înzestra aceasta biserica cu mai multe obiecte bisericesti, între care si o Evanghelie care se pastreaza si azi precum si catapeteasma zugravita pe musama de pictorul Andrei Puhman din satul Hudesti. Aceasta biserica a devenit improprie pentru cult în anul 1907, iar în 1919 a fost demolata, pastrându-se si astazi locul unde a fost altarul si cimitirul vechi.
Bisericii actuale cu hramul Sf. Ierarh Nicolae i s-a pus temelia în 1907. În 1906 s-a format comitetul de constructie la initiativa preotului de atunci Gheorghe Hadârca. Se stabileste ca biserica sa fie facuta, de aceasta data, în mijlocul satului unde se si gaseste. A fost terminata si sfintita la 11. 09. 1911.
Soclul si temelia bisericii sunt de beton iar zidul de caramida si acoperisul din tabla galvanizata.
Ctitorii acestei biserici sunt credinciosii ei de atunci. Toti locuitorii satului care erau în întregime ortodocsi, au contribuit cu câte 20 lei/ cap de familie si câte 7 zile de munca cu palmele sau cu caruta, dupa caz. Un ajutor însemnat a dat la constructia ei pr. Ion Gheorghiu din satul Paltinis, care a donat catapeteasma, angajând el pictor pentru care a platit 3. 300 lei.
Biserica are ca forma arhitecturala chipul corabiei. Prin acoperisul în forma de sarpanta, trece un cos de caramida care vine din altarul bisericii. Deasupra naosului se afla fixata o cruce din fier. Deasupra pronaosului este construit un turn de forma octogonala cu baza patrata si acoperisul în forma de calota ce se termina cu o cruce din fier. De jur împrejurul peretilor se afla doua brâie vopsite în alb. Un alt brâu se afla deasupra soclului. Pe partea de vest a bisericii se afla un pridvor de caramida cu acoperisul în doua dreptunghiuri având deasupra o cruce de fier. Intrarea în biserica se face printr-o usa într-un singur canat, fixata la pridvor. Din pridvor se patrunde în pronaos printr-o usa în doua canate. Spre naos în interior se afla o usa într-un canat. Pronaosul are un cafas sprijinit pe doi stâlpi de zid uniti printr-un arc de cerc. Peretii bisericii sunt zugraviti si numai pe alocuri exista pictura. Pe partile laterale ale pridvorului se afla câte un geam de forma dreptunghiulara cu partea superioara în semicerc. Tavanul pronaosului este plat având pictat pe el Sf. Treime.
Stâlpii care sustin cafasul despart în acelasi timp pronaosul de naos. Peretii naosului sunt lipsiti de abside. Naosul are bolta în forma de calota pe care se afla pictati cei patru Evanghelisti si Pantocratorul. Pe partile laterale sunt doua geamuri la fel cu cele ale pronaosului. Dusumelele sunt vopsite peste tot, ele fiind facute din scândura de brad. Altarul la zidarie este mai îngust decât restul bisericii si este în forma de semicerc având un singur geam. Numele arhitectului este necunoscut.
Biserica are pictura murala, însa destul de redusa: pe bolta pronaosului, a naosului precum si pe peretii naosului. Pe bolta altarului este pictata Maica Domnului cu îngerii. Pictura, în stil bizantin, este executata de pictorii Vas Galin si Dumitru Elior în anul 1943.
Catapeteasma este facuta din lemn de tei cu pictura în stil bizantin, icoanele fiind orânduite dupa tipicul clasic al bisericii ortodoxe. Pictura catapetesmei este realizata în 1907 de catre pictorul Vasile Tomosescu din Botosani.
Între obiectele cu valoare artistica sau documentara enumeram pe cele înscrise pe lista nr. II la nr. crt. 1-20 si anume: Evanghelie, Minei ianuarie, Minei decembrie, Acatistul Sf. Spiridon, Triodul, Slujba sfintirii bisericii, Acatistul Sf. Mina, Acatistul Sf. 40 de Mucenici, Panihida, Orologiul, Utrenier, Liturghier, Psaltirea, Antologhionul, Apostolul, Te-Deum, Tipiconul Mare, Penticostarul, Dumnezeiestile Liturghii precum si cele de la nr. crt. 21-49 tiparite înainte de anul 1900. Pe lista nr. III la nr. crt. 1 se afla înscrisa o icoana.
Biserica nu a fost restaurata, în decursul timpului suferind diferite reparatii si lucrari de întretinere (1921, 1935) . În anul 1941 i s-au facut reparatii mai importante în urma distrugerilor suferite din cauza razboiului.
În 1955 s-a ridicat în apropierea bisericii o clopotnita la initiativa si cu osteneala preotului Amalinei Niculai ajutat de enoriasi între care amintim pe Gheorghe Cam, Gheorghe Aionesei, Sava Luca.



Judet: Botosani
Localitate: Bajura

Prutul

La stejar

Dispensar si posta

Scoala Bajura

Darabani!

Darabani este un oraş din judeţul Botoşani, Moldova, România, situat în apropiere de colţul celor trei frontiere. Este cel mai nordic oraş al României şi are o populaţie de circa 12 mii de locuitori.
O frecventă eroare este făcută în privinţa numelui localităţii, folosindu-se apelativul "Dărăbani" în loc de numele corect şi oficial de Darabani.
Aşezare geografică
Oraşul Darabani este situat în nordul judeţului Botoşani, fiind cel mai nordic oraş din România. Oraşul este aşezat pe rama înaltă, nordică, a câmpiei Moldovei, într-o zonă deluroasă cu altitudinea maximă (Dealul Teioasa 260 m) cu o mare fragmentare a reliefului, la contactul dintre zona de pădure şi silvostepă, pe malul drept, înalt, a râului Prut. Relieful oraşului apare larg, vălurat, cu interfluvii colinare, deluroase sub formă de mici platouri joase, lăsând impresia că provin dintr-o suprafaţă tăiată de râuri. Relieful natural a fost modificat în sudul oraşului prin terasare. Teritoriul oraşului are o formă alungită orientată pe direcţia NV-SE. Principalele râuri ce străbat teritoriul oraşului sunt reprezentate în principal de râul Prut şi pâraul Podriga cu afluenţii lor. Vegetaţia este caracteristică zonei de deal. Solurile predominante sunt reprezentate de cernoziomuri cambice. În apropierea oraşului se află localitatea Horodiştea, extremitatea nordică a ţării 48°15’06”N si 26°42’05”E.
Clima
Clima oraşului este temperat-continentală. În urma observaţiilor meteo înregistrate la staţia Darabani, reiese că dinamica atmosferei este dominată de de masele de aer nord vestice, cu origine maritimă, răcoroase şi umede pentru primăvara şi început de vară, de aer cald-tropical, vara şi rece-polar iarna. Temperatura medie anuală este de 8,4 grade C cu o amplitudine medie anuală de 25,2 grade C, precipitaţiile anuale au valori de 500 mm/an, iar media zilelor cu zăpadă este de 37,7 zile. Vânturile dominante sunt din directia NV spre SE, iarna bate crivaţul din direcţie estică.
Vegetaţia
Conforma condiţiilor pedoclimatice şi de relief, este împărţită în doua zone: una cu pădure de foioase şi alta de silvostepă. Pădurile conţin stejar (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), tei, frasin (Fraxinus excelsior L.), arţar, cireş (Prunus avium), plop. Cea mai mare parte a teritoriului este destinată agriculturii cu soluri fertile (cernoziomuri cambice) pe care se cultivă grâu, porumb, cartofi, sfeclă de zahăr.
Oraşe învecinate
Dorohoi (35,1 km SV)
Botoşani (59 km S)
Săveni (43 km SE)
Toponimie
Iniţial localitatea s-a numit Căbiceni iar denumirea actuală a căpătat-o (" în urmă dupre numele stării sociale a locuitorilor, cari aparţineau la căpitenia locală a corpului Darabanilor"). Această numire se deduce, după unii de la nemţescul TRABANI ce înseamnă pedestraşi, dupa alţii de la turcescul DER-BAN, adică păzitor de poartă. Darabanii erau corpul de armată pedestru şi permanent. Obligativitatea serviciului trecea de la tată la fiu în stare validă. Din acest corp de armată se luau străjile la curtea Domnului. Serviciul darabanilor era foarte destins, la scaunul Domniei, după cum arată şi Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae.
Administraţie
Oraşul are în componenţă cartierele Bombeni, Corneşti, Lucoviţa, Mărgineni, Suseni, Teioasa şi câteva sate, dintre care cel mai important este Bajura. Suprafaţa oraşului este de 3,2km.2
Populaţie
În anul 2001 populaţia oraşului era de 12.012 loc. din care 5940 de sex masculin şi 6072 feminin.
Economie
Principala funcţie economică a oraşului este cea agricolă datorită solurilor fertile şi cea a creşterii animalelor. În ultimii ani se observă o uşoară scădere a ponderii agriculturii şi creşterii serviciilor.
Transporturi şi comunicaţii
Infrastructura este în ton cu realitatea din România, artera principală de circulaţie fiind drumul naţional 29A. Numai 5% din lungimea totală a drumurilor este asfaltată.
Obiective turistice
Există 2 monumente istorice în oraş: biserica Sfântul Nicolae, situată în centrul oraşului, foarte asemănătoare cu cea de la Curtea de Argeş şi biblioteca orăşenească. Ambele au fost construite în timpul boierului Balş, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremii sale. Stejarii seculari, din pădurea Teioasa, sădiţi de Ştefan cel Mare în urma luptelor cu tătarii reprezintă, de asemenea, un punct important de atracţie. De menţionat este şi faptul că fântâna şi băncile ornate cu flori din centrul oraşului sunt unicat în România.
Personalităţi
Remus Bălănescu, (1883–1938) avocat, senator şi deputat
Leon Dănăilă (n. 1933), medic, membru titular al Academiei Române.
Victor Teişanu, (n. 1950), poet, jurnalist.
Gheorghe Moroşanu, Profesor Universitar, Univ. Al. I. Cuza, Iaşi
Dobrincu Dorin (n. 1972) istoric, scriitor, diplomat, membru al Academiei Române, director general al Arhivelor Naţionale Române.

Imagini din Bajura!